Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale (se mai numeste si holter tensional) se foloseste pentru a diagnostica hipertensiunea si/sau pentru a obiectiva eficienta tratamentului antihipertensiv.
Daca medicul gaseste tensiuni crescute la un control de rutina, acesta nu poate sti daca nivelul ridicat al tensiunii este dat de faptul ca pacientul este in cabinet (tensiunea de halat alb), sau daca valorile sale tensionale sunt in mod frecvent si persistent crescute (chiar si in conditii de relaxare).
Ghidurile internationale de cardiologie recomanda ca in cazul in care se identifica o tensiune arteriala de 140-90 mmHg sau mai mult, pacientul sa-si verifice tensiunea acasa si in timpul activitatilor de zi cu zi. Cea mai buna metoda de a face acest lucru este cu ajutorul unui aparat de monitorizare a tensiunii (cunoscut uneori ca “Holter de tensiune”) pe care pacientul il poarta timp de 24 de ore.
Aparatul pentru monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale consta dintr-o manseta (ca cea de la tensiometrele clasice folosite de medici) ce se prinde la nivelul unuia din brate (cel la care tensiunea arteriala este mai mare de obicei, daca exista aceasta diferenta). Manseta este atasata printr-un furtun subtire de aparatul electronic ce inregistreaza tensiunile, acesta avand aproximativ dimensiunea unui telefon mobil, prins pe o curea pe care pacientul o va purta in jurul taliei.
Persoana care poarta aparatul trebuie sa il mentina uscat si in siguranta. Din timp in timp (o data pe ora in timpul noptii si o data la 30 de minute in timpul zilei) manseta se umfla pentru a masura tensiunea arteriala, insa aceasta dureaza doar1-2 minute, fara sa fie foarte deranjant pentru majoritatea pacientilor. Este indicat ca in aceste momente, in limita posibilitatilor, persoana sa tina bratul intins si relaxat.
Aparatul pentru monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale poate fi purtat cu lejeritate cat timp persoana isi desfasoara activitatea de zi cu zi, apoi valorile inregistrate de aparat vor fi analizate de medic, ajutandu-l sa decida cu precizie daca este vorba de hipertensiune arteriala sau daca tratamentul antihipertensiv este eficient.
In tabelul de mai jos sunt afisate preturile pentru serviciile noastre, la Cardio Clinic in Bucuresti.
Holter Tensiune Arteriala Pret | |
---|---|
Holter TA cu interpretare - medic | Pret: 200 ron |
Medici